Am ezitat destul de mult înainte de a decide să fac publicitate suplimentară acestei poveşti. Însă, în cele din urmă, am decis că e bine să fie cunoscută de cît mai multă lume, pentru că e o poveste despre riscurile alergării (iar acestea nu sunt deloc puţine), despre solidaritate şi omenie, despre sacrificiu ba chiar şi despre inconştienţă. Ca şi despre greşeala organizatorilor semi-maratonului de la Tuşnad, care nu au asigurat asistenţa medicală obligatorie.
Povestea poate fi citită aici, pe baza relatării principale a prietenului Cristian Ungureanu.
E simplu şi frumos, ce a făcut el, respectiv că a ajutat un coleg alergător să îşi revină din starea dificilă în care se afla. Dar cred că e în spiritul maratonului ce a făcut în continuare, respectiv – asumîndu-şi riscuri mari, cu o doză de inconştienţă din perspectiva normalităţii – să ajute pe acel om să treacă linia de sosire. Pentru că asta e una din lecţiile maratonului: există o cursă ce trebuie terminată, în ciuda riscurilor şi a suferinţei.
alerg, deci exist 
Lasă un răspuns