Publicat de: maricu13 | decembrie 19, 2009

Pe gheaţă. Măsuri de protecţie

Alergarea de astăzi în parc, pe zăpadă, a fost cum nu se poate mai plăcută. Mulţi copii pe derdeluşele debile, cu sănii, plastice şi “ciolofane” (sic!), debordînd de bucurie şi gălăgioşi nevoie mare. Cîini hîrjonindu-se prin zăpadă. Pe lacul aproape îngheţat, cîrduri mari, amestecate de raţe şi pescăruşi, hrănindu-se cu bucăţile de pîine aruncate de trecători.
Puţini alergători spre seară. Aer rece dar proaspăt. Vînt, nasul devine, treptat, tot mai roşu, dar picioarele caută cu plăcere stratul de zăpadă bătură.
E frumoasă această iarnă în Bucureşti.

În timpul alergării am trecut însă peste mai multe porţiuni de gheaţă şi cu ocazia asta mi-am adus aminte de improvizaţia adoptată în Himalaya, la maratonul Everest: am tăiat vîrful a doi ciorapi, pe care i-am încălţat ulterior peste “adidaşii” de alergare. Nu am avut astfel deloc probleme pe porţiunile cu zăpadă şi gheaţă, din primii kilometri ai cursei, în timp ce în jurul meu alţi alergători dovedeau clare aptitudini de…balerini.

Există însă şi alte metode de a evita alunecarea pe gheaţă şi zăpadă:
– yak trax – un mix de “lanţuri” şi de crampoane, care îmbracă talpa încălţămintei. Ieftine şi ideale pentru alergare, însă nu ştiu să se găsească în România. Se pot vedea aici şi aici.
– “crampoane” mai mult sau mai puţin improvizate. Unele, de firmă, sunt disponibile aici, în timp ce un alergător profesionist a găsit o soluţie originală aici.
– STABILicers, un fel de plăci anti-derapante ce se montează pe talpă. Vezi aici.

Acum nu vă mai zic decît: alergare plăcută, alunecuş zero.

Publicitate

Răspunsuri

  1. yak-trax gasesti la runningshop.ro… cu reducere:)

  2. Daniel, multumesc de informatie!

  3. despre ce lac e vorba?;))

    • Buna Kyoteea
      E vorba de lacul IOR (Titan) din Bucuresti.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: