Publicat de: maricu13 | Noiembrie 30, 2009

Copilul a fost împins. Misterul e rezolvat

Nu, nu e vorba despre…acel copil, despre care nu se ştie încă dacă a fost doar împins sau, mai rău, chiar lovit.

Aici e vorba despre alt copil, Liam Freudenburg pe numele său, care la vîrsta de zece luni a devenit – indirect şi fără voie – recordman mondial. Asta pentru că tatăl lui, Zac, a reuşit să alerge, pe 29 noiembrie, un maraton în timpul de 2h:32min:10sec. Ceea ce constituie un record mondial în “proba” de maraton alergat împingînd un cărucior de bebe.
Cel puţin în acest caz, putem spune fără a greşi: copilul a fost împins 🙂

Curse de maraton s-au alergat şi se aleargă în locuri şi în moduri dintre cele mai…interesante. Există astfel “recorduri mondiale” la alergat pe bandă, în jurul unui stadion, urcînd scări. Se aleargă la cea mai mare altitudine sau în punctul cel mai jos de pe glob. Maratoane se organizează în deşert sau la poli. Ştiu că un cosmonaut a parcurs 42 de km pe o bandă de alergare în timp ce se afla în spaţiu.

Să vă văd acum. Dacă ar fi să alergaţi cel mai “haios” maraton posibil, unde sau cum aţi face-o?

Anunțuri

Responses

  1. Printr-o padure amazoniana unde „recordul mondial” ar fi de vreo 3 zile. Nu stiu cat de haios ar fi pentru participanti. 🙂

    • Salut Tomita,
      din cite stiu, exista curse de anduranta organizate in plina padure amazoniana. Iti doresc un record personal pe acolo (unul mondial e mai greu de omologat)

  2. Cred ca ăsta le-ar îmbina pe toate:

    • Crazy Flower,
      eşti din nou puţin misterioasă, puţin ambiguă. Tu vrei să zici că merită să îţi toceşti tălpile şi nervii pentru un „maraton” în labirintul unei administraţii, fie ea romană, fie română?

      • Păi ai zis că să ne vezi, nu că ne scrii/vorbeşti 🙂 🙂 .

    • Păi am văzut şi abia apoi – destul de nedumerit – am zis să îndrăznesc să şi întreb ceva… dacă nu e cu supărare.

  3. M-am spart de ras

  4. run forrest, ruuun!!!

  5. Un maraton in Palatul Parlamentului, am si avea pe cine sa fugarim… !

    • Hehehehe… imi place ideea. Sa asteptam insa viitorul presedinte si apoi sa vedem cit de multi parlamentari vor mai putea fi alergati

  6. Filmul a fost modificat! Deja este demonstrat.

  7. AS PLECA INTR-UN LOC CIT MAI POPULAT. DACA AR FI VARA LA MARE,IAR DACA IARNA LA MUNTE

  8. Doamne! Nu-mi place maratonul!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: