Publicat de: maricu13 | Noiembrie 21, 2009

Puţin despre patimă, nebunie, obsesie

Unii nu pot rezista fără să joace la ruletă sau poker. Alţii au dezvoltat o atitudine compulsivă faţă de băutură, ţigări  droguri sau faţă de jocurile pe computer. Mai sunt însă şi cazuri de obsesii mai blînde, precum cea de a colecţiona pantofi, arme sau insigne, spre exemplu.

Deh, mai fiecare om are o pasiune, pe care şi-o întreţine în limite normale sau, dimpotrivă, o duce la extrem.

În această din urmă categorie se încadrează şi aşa numiţii “mega maratonişti”, persoane aparent normale în viaţa de zi cu zi, care însă nu pot rezista patimei/obsesiei/nebuniei de a alerga maraton după maraton. 

De ceva timp vroiam să aflu care este persoana care a alergat cele mai multe curse oficiale pe distanţa de 42,195 km. Conform unui articol din Wall Street Journal, aceasta este un german, Horst Preisler, în vîrstă de 74 de ani, care a terminat pe picioare 1636 maratoane. În clubul select al celor care au alergat peste 1000 de curse mai intră alţi doi germani, un finlandez şi o japoneză.

Recordul la americani e deţinut de Norm Franck, 78 de ani, care a ajuns la 965 de maratoane. A trebuit să se oprească din cursa sa spre cifra 1000 în noiembrie anul trecut, după ce a suferit un atac cerebral. Acum se mişcă cu ajutorul unui dispozitiv special, sperînd să îşi recapete forţa şi capacitatea de a-şi menţine echilibrul. “Încă sper că voi reuşi”, spune Frank.

Din cîte ştiu, românul care a alergat cele mai multe maratoane este Ilie Victor, care a ajuns la cifra de 88.

Alergarea compulsivă a fost studiată de către cercetători nu doar în cazul oamenilor, ci şi la şobolani sau şoareci. Unii o compară cu forme de tulburare în  alimentaţie, precum anorexia. Michael Sachs, profesor la Temple University din Philadelphia, care a studiat fenomenul dependenţei de mişcare dar care e la rîndul său şi un alergător moderat, spune că pasiunea pentru maraton este una normală, precum în cazul oricărui alt sport. El crede că totul se transformă în dependenţă doar cînd nevoia de a alerga nu mai poate fi controlată. “Dacă participarea la încă un maraton devine lucrul cel mai important în viaţă, de abia acum lucrurile devin îngrijorătoare”.

Cercetătorii mai spun că obsesia pentru maraton se dezvoltă îndeosebi odată cu criza vîrstei mijlocii, cînd oamenii încearcă să îşi dovedească că încă mai pot, înainte de a fi prea tîrziu. Vîrsta mijlocie se mai leagă şi de existenţa a mai mult timp liber şi a unei anumite stabilităţi financiare.

PS – Cifrele de mai sus trebuiesc luate cu aproximaţie. Oricare dintre alergătorii menţionaţi e posibil să mai fi terminat o cursă în timpul redactării textului de faţă.

Anunțuri

Responses

  1. Impecabilă asocierea dintre text şi imagine/caricatură 🙂 . În plus, adevăr pe planuri diferite pentru începători şi experimentaţi 🙂 🙂 .

    • M-am bucurat cind am gasit respectiva caricatura. Exprima, in fond, sensul alergarii, care nu prea are o linie de finis clar delimitata. Desigur, fiecare cursa are un final…

  2. ff frumos expus. in cele din urma un articol interesent
    sunt alergatoare si imi dau seama de dependenta care o creaza acest sport..la inceput m-am confruntat cu faza, imi e greu, trebuie sa rezist, program, aveam grija sa am o alimentatie buna, ca sa mai am forta dupa munca sa mai si alerg, beam f multa apa, vitamine..ambitie, din 2 in 2 , maxim din 3 in 3 zile, nu conta cum era vremea, important sa nu ploua. dupa aia rezistenta a crescut, era o rutina, o placere..imi demonstram mie ca sunt bine, fit, aratam mai bine, musculatura era altfel, picioarele mai frumoase si nu numai aspectul estetic care este f important unei fete, era vorba de starea generala..psihica..
    faceti sport! aveti ambitie!
    cat despre limite la alergat, da trebuie sa existe..numai ca asa cum e si expus in articol..la un moment dat nu-ti ma stii limitele si pt unii asta poate sa devina problematic..

    • Draga „eu”
      sper sa mai scriu articole interesante, daca la asta te-ai referit ca, in fine, ai gasit (pe blog 🙂 unul de asa natura.
      Lasind gluma de-oparte, ai rezumat foarte bine etapele pe care le parcurge fiecare alergator, de la emotia/teama inceputului, la siguranta si bucuria momentului de „maturitate” si pina la nevoia de a-ti gasi propriile limite. Multumesc.

  3. cititnd hotnews, am dat de blogul tau…si am ramas placut impresionata, ca exista un blog in Romania pe care se discuta treaba cu alergatul.
    de obicei citesc blogurile nemtesti. cred ca 1 din 5 nemti alearga…de aceea subiectul este destul de intalnit la ei.
    si uite asa se poate incepe o discutie..
    m-as bucura sa mai avem si alti parteneri de discutii..
    Cu drag, Andra


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: