Nu vreţi să luaţi o pauză? Nu vreţi să uitaţi pentru cîteva momente de criză, de problemele cotidiene, lipsa banilor, de Băsescu şi disputele politice, dacă bate sau nu Urziceniul, de trafic, aglomeraţie, mizerie, de tristeţe sau singurătate? De multe alte lucruri care ne macină viaţa?
Cînd vreau să uit de mărunţişurile zilei, eu alerg. Dimineaţa devreme sau seara. Pentru o oră sau pentru mai puţin.
Cînd vreau să uit de mărunţişurile vieţii, încerc să retrăiesc bucuria din timpul alergării. Pentru o secundă, cel puţin.
Mai am o întrebare: ştiti ce culoare are generozitatea? Pentru mine, e precum o dimineaţă de toamnă, liniştită, clară, deşi rece, în care alergi. Aşa am simţit ieri de dimineaţă.
alerg, deci exist 
Culoarea generozităţii?
Îmi place ideea.
Eu o să-ţi dau şi vârsta ei.
Aşadar, e vorba de o după-amiază de toamnă la fel de rece ca a ta, deloc liniştită şi clară, cu o bătrână foarte bolnavă şi sacoşe mai grele, cred, decât greutatea ei. Nu am putut să nu îi dau două mâini de ajutor. Mi-a fost tare dragă!
Vârsta generozităţii e vârsta bătrânei mele, nicidecum a mea. Dacă bunica n-ar fi existat, eu nu aş fi putut să fac gestul pe care ţi-l împărtăşesc acum. Privind-o la despărţire, am avut senzaţia că tot timpul care i s-a dat de trăit s-a scurs din ea, şi nu pot spune câţi ani avea. Deci, generozitatea nu are vârstă.
Să creşti Mari 🙂
By: Ralucel on noiembrie 5, 2009
at 5:56 pm