Postat de: maricu13 | noiembrie 2, 2009

Lacrimile unei campioane

paulaA cîştigat pînă acum de trei ori maratonul de la New York, de fiecare dată cînd a participat. În 2007 a cîştigat la doar zece luni după ce a dat naştere fetiţei sale, Isla. Ieri, însă, s-a clasat pe locul al patrulea şi de aici lacrimile de tristeţe. Paula Radcliffe este deţinătoarea recordului mondial în proba de maraton feminin. (Foto: guardian.co.uk)

Postat de: maricu13 | noiembrie 1, 2009

Mebrahtom Keflezighi. Despre naraţiune şi identitate

mebÎntâmplarea a făcut să citesc, cu puţin timp înainte de finalul maratonului de la New York – ultima mare cursă a anului -, un text despre schimbarea accentului pus de presă, în relatările despre alergările pe distanţe lungi, de la cursa în sine, pe poveştile emoţionante legate de respectivul eveniment. Sau, altfel spus, presa povesteşte mai curând despre “câinele orb care îşi însoţeşte în alergare stăpînul septuagenar” decît despre atleţii de top care aleargă la maraton.

Autorul comentariului, Cameron Stracher, ajungea la concluzia, previzibilă, că astfel atragi mai uşor atenţia cititorului necunoscător al fenomenului sportiv în condiţiile în care maratoanele nu mai sunt de fapt curse de alergare ci mai curînd “evenimente” mediatice, financiare şi apoi sportive.

Ce se pierde însă? Aici, Stratcher – care lucrează la o carte despre boom-ul alergării în anii 70 – conchidea că se trece astfel pe lîngă informaţia principală, faptul că o cursă e de fapt o competiţie, o întrecere între atleţi bine pregătiţi. Iar el exemplifica acest lucru prin faptul că, şi din acest motiv, Statele Unite au pierdut supremaţia în cursele de maraton şi că niciun atlet american nu a mai cîştigat o cursă majoră de mai bine de 25 de ani.

Întîmplarea (da, da, o nouă întîmplare) a făcut însă ca tocmai astăzi maratonul de la New York să fie cîştigat la bărbaţi de un american cu un nume imposibil de pronunţat: Mebrahtom Keflezighi. Noroc însă că pe noul continent mai toate se simplifică, aşa că lumea îl ştie de fapt drept Meb.

Iar Meb tinde să devină deja un simbol al onoarei recîştigate de către atletismul american. Numai că de fapt lucrurile nu sunt aşa de simple căci Meb, născut pe 5 mai 1975, este de fapt originar din Eritreea, de unde s-a refugiat întîi în Italia, apoi în SUA. Devine cetăţean american  în 1998, după ce a absolvit facultatea. Nu e chiar un necunoscut în lumea alergărilor, deoarece are o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 2004 şi numeroase alte premii în curse mai mici.

Pentru cursa sa de astăzi – terminată în 2h:09m:15s – Meb a primit 200 de mii de dolari (130 de mii pentru că a terminat primul, 40 de mii pentru că a cîştigat pentru Statele Unite şi 30 de mii pentru că a coborît sub 2h:09m:30s).

Cu certitudine, victoria lui Meb va readuce informaţia în prim planul presei de peste Ocean, căci accentul va fi pus preponderent pe faptul că este primul american care cîştigă maratonul New York după 27 de ani de la victoria legendarului Alberto Salazar.

Cu toate acestea, cursa lui Meb nu face decît să confirme încă o dată supremaţia atleţilor africani. Pentru aceasta e suficient doar să vezi că la bărbaţi pe locul doi a terminat kenianul Robert K. Cheruiyot (2h:09m:56s), urmat de marocanul Jaouad Gharib (2h:10m:25s).

La feminin a cîştigat Derartu Tulu din Etiopia, care a terminat în 2h:28m:52s, cu opt secunde înaintea Ludmilei Petrova din Rusia. Pe trei s-a clasat Christelle Daunay din Franţa, care a reuşit să o întreacă pe deţinătoarea recordului mondial, englezoaica Paula Radcliffe.

Postat de: maricu13 | octombrie 28, 2009

Fără (multe) cuvinte

Loterie

Imaginea zilei vine de la România LiberăCe nume s-ar potrivi fotografiei?

După mine, imaginea rezumă în mare măsură spiritul crosului Loteriei, de duminică, cînd mulţi oameni, inclusiv alergători şi copii, mai curînd s-au înghesuit pentru premii sau pentru a primi un tricou, în loc să se bucure de alergare în sine.

Postat de: maricu13 | octombrie 26, 2009

Maieru, Giurgiu, Băicoi, Braşov

Sunt anunţate cîteva competiţii de alergare şi în această săptămînă:

 

30 octombrie – Elevi din cinci judeţe vor participa vineri, la Maieru, în Bistriţa Năsăud, la ediţia a doua a crosului “Memorialul Maria Cioncan”, relatează GSp. Concursul este organizat în comuna natală a atletei care a murit în urmă cu doi ani. Crosul va începe la ora 11:00 şi sînt aşteptaţi participanţi şi din Hunedoara, Maramureş, Suceava şi Bacău.

 

31 octombrieCampionatul Naţional de Cros, ce se va desfăşura la Giurgiu. Mai multe informaţii pe site-ul Federaţiei Române de Atletism.

 

1 noiembrieAlergare pe şosea, pentru copii (2 km) şi pentru juniori, seniori, veterani (4 km). Premii şi diplome pentru participanţi. La Băicoi.

 

- Tot în această zi, alergare de circa 10 km în cadrul Duatlonului Braşov. Ediţia a doua, organizare foarte bună. Se poate participa pe echipe sau individual.

Postat de: maricu13 | octombrie 24, 2009

Crezi în noroc?

NikeDacă te numeri printre cei care aşteaptă ca norocul să le pice din cer există varianta de a juca la loto. Cel mai adesea, aştepţi şi iar aştepţi…

 

 Pentru cei care mai curînd cred doar în forţele proprii, le recomand… Crosul Loteriei Române.

 

 Duminică 25 octombrie, în Bucureşti, premii mari pentru alergători, de la autoturisme, aparatură pentru fitness, aparatură electronică până la tricouri. Vor fi 200 de cîştiguri pentru cinci categorii de alergători: copii, juniori, seniori, veterani şi persoane cu dizabilităţi. Premiul cel mare este de 35 mii lei.

 

Pentru cei care nu aleargă e bine de ştiut că în centrul Bucureştiului traficul va fi restricţionat, între orele 10:45-12:00, pe traseul pe care se desfăşoară competiţia: Piaţa Constituţiei – Piaţa Unirii – Bd Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bd Unirii- Piaţa Unirii, cu sosire în Piaţa Constituţiei.

Postat de: maricu13 | octombrie 22, 2009

Maratonul Bucureşti. Imagini cu prieteni

Pentru mine, Maratonul Internaţional Bucureşti a fost o ocazie de a mă bucura de alergare alături de prieteni. Ceva amănunte, aici.

Altfel, poftiţi imagini cu prieteni, din timpul cursei:

01 02 03 04 07 05 06 08 09 10 11  Vadim                         

Postat de: maricu13 | octombrie 18, 2009

Jivina s-a întrecut pe sine. Concursul are o câştigătoare!

JivinaCu o zi înainte de cursă îmi transmitea următorul mesaj: “Bah, imi curge mucu’, am un cur de maimuta in gat si febra pe deasupra. Sunt in ultimul hal de depresie, caci sunt bolnav si nu stiu ce o sa fie duminica… O sa mor. Mi-e frica de eşec…

În ciuda temerilor şi a unei ultime nopţi cu vise nu prea plăcute, Jivina care oferă şapte pizza de la Zaza Pizza a făcut o cursă foarte bună. A fost încurajat tot timpul (inclusiv de participanţi la concurs :-) , s-a hrănit şi hidratat cum trebuie, evident că nu a fumat, a mai tuşit convulsiv uneori sau a vorbit licenţios, în rest a alergat tot timpul, fără să se oprească.  Un semi-maraton, adică 21 de kilometri. În cadrul Maratonului Internaţional Bucureşti.

Timpul final: 1h:49s:21sec. Adică un timp bun pentru un începător şi foarte bun pentru o persoană cu condiţia sa fizică. Eu cred că l-am molipsit de pasiunea alergării. Să vedem….

Şi acum, doamnelor şi domnilor, cîştigătorul concursului este

Biker_girl

ce a reuşit o estimare “la secundă”, respectiv de 1h:49:28. Şi ca să vedeţi cît de importante pot fi uneori doar cîteva secunde să menţionăm că al doilea clasat, Şerban (care este şi preşedintele Ro Club Maraton, adică un specialist!) a greşit estimarea cu doar 11 secunde.

Biker_girl va primi aşadar Şapte Pizza de la Zaza Pizza. Şi sper să înceapă să îi placă şi alergarea.

« Articole mai noi - Articole mai vechi »

Categorii